Radio RomâniaRadio România Actualități
   

Sport în școli

Arhiva : 2014 |

Sport la școală, dar și acasă.

Marți, 8 Aprilie 2014 , ora 10.30
 
Aveti nevoie de Flash player 8 sau mai recent pentru a asculta acest clip

Atunci când vorbim despre un stil de viață sănătos, trebuie să luăm în calcul atât alimentația, cât și timpul pe care-l dedicăm activităților sportive. Pentru a primi o educație bună din acest punct de vedere, părinții sunt  primii care ar trebui să-și încurajeze copiii spre practicarea unui sport în care copilul să se regăsească și pe care să-l practice cu plăcere. 

Sportul îl va ajuta să se dezvolte armonios, iar organismul să aibă mai multă rezistență la efort. Pe lângă beneficiile asupra sănătății, sportul va îmbunătăți și comportamentul. Astfel, vor învăța ce înseamnă competiția, dar și spiritul de echipă, vor fi mai ambitioși și se vor putea concentra mai ușor, atât la școală, cât și în viața de zi cu zi. 

Din păcate, tinerii zilelor noastre nu se mai îndreaptă către sport. Deși îi cunosc beneficiile, aleg cu ușurință să petreacă ore în șir în fața televizorului sau a calculatorului. Cu siguranță, efecte nefaste ale acestei alegeri se vor vedea mai târziu, poate atunci când nu se mai poate face nimic. Așadar, sănătatea o vom datora cu siguranță și sportului. Optiunile bune, luate la momentul oportun, ne vor ajuta să ducem o viață armonioasă și sănătoasă, atât fizic, cât și psihic. 

Reportajul realizat în București de Felicia Mocanu sustine ideea că sportul trebuie practicat de la vârste cât mai mici. Copiii intervievati, alături de profesorul lor de sport, consideră că nu sunt suficiente doar orele de sport de la școală, de aceea este necesară o suplimentare a acestora, importantă fiind mișcarea de orice fel. Este motivul pentru care micuții sportivi au optat pentru practicarea unui sport în afara programului școlar.

Ascultați în player reportajul prezentat luni, 7 aprilie 2014, de Daniela Mihai și Ionuț Dragu, în emisiunea "Prietenii de la 10:00".    

Copyright © 2000 - 2011 SOCIETATEA ROMÂNĂ DE RADIODIFUZIUNE
Str. General Berthelot, Nr. 60-64, RO-010165, București, România
E-mail: webmaster@srr.ro